Noi nu suntem normali, ceea ce vă dorim şi dumneavoastră - 9

Acasă la prietenii mei primul soseşte băiatul cu pizza, apoi poliţia şi la final salvarea, asta doar dacă le chemi pe toate odată. Când sâmbătă dispare din săptămână vin toţi invitaţii, IQ-ul intră în cod roşu la cota de inundaţie şi se declanşează visul colectiv: oamenii presimt lumina, Nichita e prea ludic, iar bomboanele de la Casata prea scumpe, cu toate că au fundă roşie, fapte ce se pot petrece uşor cu pianul pe scări.

Băiatul cu pizza intră în lirismotimie, agentul pătrunde-n close şi caută un pieton să-i explice cum să iasă din mess, paramedicul are mereu dreptate, chiar şi când se înşală, iar şoferul de la ambulanţă îşi reazemă gândurile şi joja de ulei pe oglinda retrovizoare în care nu se uită niciodată, că doar nu se bărbiereşte.

Când destinele se încrucişează, totul devine alb-negru 256 gray, Remus simte că-i Romulus, pătrunde în vraja viitorului cert, că trecutul mereu se schimbă, şi simte că tocmai i s-a sfârşit iubirea veşnică faţă de lumina posesoare de picioare lungi. În ăst timp, Romulus nu simte că-i Remus, dar stă răstignit într-o fotografie şi ticluieşte rugăciuni. Şi-a depăşit creditul la card şi n-a vrut paşaport biometric pentru că 666 nu e semnificativ estetic şi nici nu-i număr prim, se descompune. Iar eu ştiu că totul se trage de la conflictul de IP, mereu se întâmplă aşa când ai un subiect şi mai multe predicate.