Schimb confort urban pe libertate rurală (108). Raport de 28 martie

A mai trecut un week-end, de astă dată pe derulare rapidă, că am fost la un simpozion. Aşa că peisajul din curte & grădină nu s-a schimbat cum mi-aş fi dorit eu, dar ceva-ceva tot se vede.
În primul rând, a crescut teancul de lemnuţe tăiate pentru nu se ştie ce, dar vedem noi ulterior, apoi domnul meu a pus viţă ananas – nu ştiu cum arată fructele - în golurile de la boltă, scop în care a folosit tirbuşonul galben care se pare că-i chiar eficient. Eu am cam pus ceapa şi usturoiul (nu de harnică ce sunt, ci de isteaţă, că nu m-am gândit să le scot din punga de polietilenă în care le-am cumpărat), păstârnac, ţelină, o marcă de fasole de la sor’mea şi creson. Am fost cuminte şi-am notat pe schiţă ce, când şi unde am plantat, pentru învăţăminte în anii următori, de m-am mirat şi eu de mine cât de chibzuită am putut fi; însă o să-mi treacă până la operaţiunea pus răsaduri, ştiu eu sigur.
Au răsărit ridichile în rânduri şi mi-am dat singură seama că-s plante folositoare omului şi nu oareşce bălării parazite pe care să le smulg, aşa cum am făcut anul trecut cu cimbrul plantat într-o duioasă formă rondă, de semn al întrebării. Leuşteanul pus primăvara trecută a apărut, e la stadiul de câteva zbenghiuri roşcate, şi am de gând să-l completez cu seminţe, tot zbenghiuri roşcate au şi trandafirii, lalelele cresc, o narcisă tot ameninţă să se deschidă, nişte zambile deja se văd că-s mov cu toate că n-au înflorit, primula şi iasomia colorează în galben pământul încă neverde. Tot în galben şi tot pământul maro îl colorează şi păpădiile, muuulte-multe, ele ştiu de unde apărute, că anul trecut am scos mii. (Oare nu există ceva special antipăpădii?!)
Forsiţia are muguraşi, iasomia de vară e vie şi ea, la fel tufişul cu flori albe, liliacului i-au plesnit mugurii, unui măr din livada de-alături tot aşa. Am tuns un prun din curte care mă enerva că mă tot trăgea de păr şi foarfeca utilizată iar s-a răzbunat sub formă de băşici pe degete, cu toate că aveam mânuşi de grădinărie.
Găinile fac ouă şi ni le lasă nouă, dacă nu pe toate, oricum în majoritate, lucru care mă foarte miră, dar mă şi bucură; noi oricum cumpărasem vreo 30 de ouă, dar am eu o vagă presimţire că dacă n-am fi cumpărat doamnele găini n-ar fi fost aşa generoase. Un alt motiv al belşugului actual ar fi şi că amărăciunea de aprozar expertă în mâncat ouă a devenit în parte friptură cu sos, iar restul – carne de ciorbă pusă în congelator. Acum am în plan să strâng ouă pentru Paşte din producţia proprie şi să le vopsim cu modele de frunzuliţe din grădină.
Ard focuri pe dealuri, grădinile au fost curăţate şi parcă şi aerul se purifică prin foc. Au ieşit tractoarele pe pământuri, se-aud compresoare care stropesc livezile şi peste tot un clocot de viu, un miros de reavăn, de viaţă înmugurindă ce mă face să mă trezesc cântând chestii pe care nici nu mă suspectam că le ştiu. E zăpăciripeala de primăvară.