Like?:)

luni, 16 ianuarie 2012

Drumuri paralele

Eram cam la zece minute de casa noastră când am descoperit o urmă de ulicioară care ne-a făcut să ne teleportăm în alte vremuri și locuri: glod, case sărace cu garduri căzânde sau mai bine fără, coceni de porumb acoperiți cu polietilenă coaptă de soare, pantofi scâlciați lângă trepte roase din lemn, ligheane cu smalțul sărit înșirate pe lângă temelie, bănci obosite de ani, câini de rasă incertă slabi și jigăriți, temători, cu adăposturi improvizate și cratiță goală de apă lângă, legați în lanuri de un metru, preșuri pe o culme cârpită din sârme izolate de diverse culori, miros de bălegar, o pisică portocalie cu dungi, semisălbatică, privindu-ne chiorâș dintr-un fânar într-o rână, aproape gol.
În fața unei case mai răsărite, pe o buturugă, un tip cu burtă, tânăr, cu un mobil.
- Bună ziua, la mulți ani. Unde ieșim dacă mergem pe-aici?
- Ieșiți în sat, vă duce drumul.
"Drumul" în discuție având maximum 3 m lățime, plin de hârtoape și de glod dens, fără șanțuri de scurgere, pe lângă care drumul nostru cu piatră și dale e autobahn. Am ieșit din ulicioară într-o uliță paralelă cu a noastră; case mici, compacte, acoperite cu carton și smoală, construite cel târziu prin anii 60, curți aglomerate de vechituri, cu lemne subțiri puse-n piramide, păsări pe drumul mai mult gropi, baligă, peturi. O casă de vacanță cu termopane, tegola, obloane și cultură de beton în curte plus două thuie și-o magnolie, o vilă cu trei niveluri și țâșpe camere, cu aspect de bloc comunist și gard des cu țepușe metalice.
Pe margine, o cișmea cu placă din piatră scrisă tremurat cu vopsea neagră, construită de doi indivizi în amintirea lor veșnică; o cană din plastic legată cu un lanț de gard, un jgheab murdar. În șanțul de pe margine abia sugerat - pahare de folosință unică în care pe vremuri a fost cafea, pungi, ambalaje sclipicioase, cutii strivite de bere, toate pălite de soare, pline de noroi uscat. Coborând spre șoseaua asfaltată din sat, vedem două bătrâne ieșite la socializare, pe o bancă; le salutăm, ne răspund lung, punând mâna streașină la ochi ca să vadă mai bine ai cui suntem. Garduri joase, porți cât să delimiteze optic spațiul, căpițe de fân și de coceni, latrine înclinate din lemn acoperite cu petice din tablă, un coteț din cărămidă pe jumătate dărâmat, oale și borcane prăfuite puse în pari.
Cu cât ne apropiem de șosea, curțile sunt mai înguste și mai betonate, casele mai mari și mai portocalii cu mov, multe dintre ele renovate și cu mansarde, balcoane sau terase construite ulterior, mai un garaj, mai un ciobănesc carpatin liber pe moșie și cu viluță, mai o poartă din fier forjat și lămpi solare, dar majoritare rămân tot casele mileniului trecut, obosite, dar proaspăt văruite.
Când am ajuns "la stradă", am oftat; veneam din anii copilăriei când, urcând spre cabana Voina, treceam prin Lerești; cam așa era atunci, acolo. Mergem acum pe asfalt, spre casă; în dreapta - curți mari, clădiri mai noi sau mai vechi îngrijite, țeavă de gaze, coșuri de centrale, antene parabolice; în stânga - la fel. Tentative de câini de statură pisicească cu blana lucioasă, pisici cu zgardă antiparazit privind din spatele geamurilor, ornamente de Crăciun, ici un leagăn, dincolo un suport pliant pentru rufe, două șezlonguri la soare, un grătar zidit. Drumul mărginit de șanțuri betonate, podețe cu tevi mari sub ele, un magazin, încă unul, stația de maxi-taxi.
Bucla se închisese; eram într-o lume cunoscută.

2 comentarii:

CCristinaC spunea...

M-ai facut sa-mi fie dor de bunica, de anii si de ultita vacantelor petrecute la tara, doar ca din peisajul de atunci lipseau toate aceste "semne ale civilizatiei" (pahare din plastic, pungi, peturi...) Ce bine era!!!!!

Anonim spunea...

M-am teleportat cu mintea acolo, pe acele ulite.O zi buna.

:-D