Like?:)

luni, 31 martie 2014

Asortat

Seară caldă de primăvară, cu lună, stele, lumină filtrată şi lămpi solare colorate; adie un vânt domol, e linişte, cicadele încă dorm, păsărelele s-au retras, doar discuţii amicale ce se aud între câinii din sat.
Lângă vie, Jinx vânează fluturi la o lampă solară roşie; Maşa, ca o asistentă veritabilă, îl însoţeşte. Din grădină, vine în viteză Igor; cere să-i deschid uşa – n-am chef – apoi pleacă agitat după colţul casei; sub boltă, Frida e ocupată: descântă o şopârlă mică, bej-alburie. Maşa merge curioasă către Igor; motanul se zbârleşte tot, mârâie agresiv, scuipă – are şi el prada lui, un şoarece gri.
În liniştea cu lumini colorate a nopţii de primăvară, două pisici negre aleargă fluturi de noapte şi două pisici, una alburie, una gri, se joacă fiecare cu prada ei, asortată.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Fain, începi să te descurci, până la sfârșit nu m-am prins ce și cu ce se asorta. Deși... cred că mai multe chestii se asortează acolo (liniștea cu lătrăturile rare, seara cu calmul intuit al proprietarilor, de exemplu). După o scurtă secvență animată, nu agitată, totul se întoarce în bulboană, fiecare cu ale lui, îmbrățișat în amurg.
Și... destul de scurt... cât să cetesc și io, că pormă mă cherd.

EmaPirciu spunea...

Au aparut fluturii? Nu i-am vazut inca. Abia-i astept

:-D