Like?:)

marți, 24 martie 2015

După echinocţiu

Of, oase ticăloase ce-mi daţi bătăi de cap prin disconfort, muşchi necunoscuţi care vreţi să-mi dovediţi că existaţi, ce-aveţi voi cu mine? S-a dat startul la grădinăreală, la curățenie, n-am cum să stau în casă atâta vreme cât afară e lumină!
Iar mă mişc ca un robot, dimineaţa oftez temeinic când cobor din pat, zilnic îmi mai rup câte o unghie, de preferinţe din carne, mă ustură faţa şi buzele, mâinile îmi sunt zgâriate şi înţepate, iar periuţa de unghii mi-e cea mai bună prietenă, chiar dacă rar stau fără mânuşi. Aşa e primăvara, mai spre vară îndemânarea creşte iarăşi şi incidentele scad ca frecvenţă, muşchii se antrenează, oasele învaţă că degeaba strigă indignate.
Timpul se comprimă, mereu e ceva de făcut ieri, iar vremea face fix ce vrea ea, nu ce-mi doresc eu. A nins uşor joi, temperaturile au scăzut sub 0 grade, apoi s-a încălzit, iar duminică am avut și 15 grade, spre bucuria mamiferelor noastre, care s-au sorit cu elan.
A. ne-a spus că a arat două prăjini jumate – în traducere liberă, 500 mp -, apoi a venit şi a discuit pământul arat, tare faină e grădina aşa, domnul meu a prelungit zona lasagna cu încă patru metri, a făcut îmbăierea pomilor şi mi-a îmbrăcat suportul de flori în folie – am pus acolo deja ghivece. Au ieşit crocuşii cu floarea deja formată, o narcisă galbenă ciufulită s-a deschis, primulele se răsfaţă în culori, plante răsărite evoluează vertical, mai ales cele din flora spontană.
Găinile evadează în grădină şi apoi între trandafiri, refacerea curţii avansează timid, Zăvod nu mai are acces în grădină, dar compensează Hades – coţofenele venite la ciugulit pe zona discuită îl enervează rău şi ce le-ar face el de le-ar prinde...
În lizieră crește în mod misterios un drum, zona e plină de gunoaie – m-am săturat să tot ecologizez, ajunge, strâng doar în jurul gardului nostru -, primăria ne ignoră metodic – nu, noi nu merităm saci de gunoi, nu-nuuu, nici ziarul comunei distribuit gratuit tuturor în cutiile poștale, nu -, drumul comunal e iarăși varză și nu pare a-și reveni singur nicicum.
Şi gata!

Niciun comentariu:

:-D