Like?:)

marți, 26 ianuarie 2016

Avem pământ, ce facem cu el? I

Alegerea culturilor, identificarea suprafeței, parcelare*

1. Ne gândim ce ne-am dori să cultivăm, în funcție de factori importanți, cum ar fi ce ne trebuie, ce putem îngriji, ce-am găsit la plicuri în hipermarketuri, în târguri de specialitate sau pe net (Adică ce țăran de rit nou aș fi eu dacă nici măcar nu încerc să cultiv moșmon, scorțonera sau sparanghel? Nu contează că nu știu gustul moșmoanelor, scorțonera nici nu știam că există până să văd plicul cu semințe și nici nu-s fan sparanghel!)
2. Facem o analiză cât mai realistă și hotărâm cât timp ne permitem să alocăm săptămânal îngrijirii grădinii, eventual în ce măsură putem găsi ajutoare suplimentare – rude, oameni din sat pe care să-i plătim. (Dureros!)
3. Identificăm în teren suprafața pe care o putem cultiva și, în cazul în care e mai mare decât avem noi vreme s-o drăgălim, hotărâm cât ne permitem să îngrijim în timpul pe care îl avem. (Eu am făcut măsurători și schiță de ansamblu, cu cote intermediare și cu marcarea reperelor deja existente – de genul tufă de zmeură, măr Florina, mentă, prun necunoscut, nalbă.)
4. Gândim în perspectivă: acolo flori, dincolo pomi, că e spre nord și nu vor lua soarele legumelor, în fața pomilor arbuști, că-s mai mici, spre sud grădina propriu-zisă, cu legume și plante aromatice. (Bogătanii cu pământ mult pot să-și facă planurile și pentru cereale, bogătanii cu solar pot să facă deja liste, nu e cazul nostru). Trecem pe schița inițială grupele de culturi, apoi facem schițe detaliate pentru fiecare grupă, dar nu le completăm pentru moment. (Dacă suprafața de teren e mai mare decât putem duce, în afara parcelelor deja hotărâte, putem pune lucernă, trifoi, culturi care să nu ceară prea mult timp sau care să dea dureri de cap.)
Cu aceasta, depășim faza inginerească și trecem la cea filosofico-documentară, rămâneți aproape, nici nu știți ce pierdeți.

* Plecând de la o promisiune făcută Gabrielei.

7 comentarii:

EmaPirciu spunea...

Te anunt ca ma incearca o invidie. Nu e rost de pamant anul asta. Si incepusem deja sa colectionez seminte :(

Simona Fusaru spunea...

@Ema - macar in ghivece si tot se poate daca vrei.

Gabriela spunea...

Simona, trebuie sa vedem planurile! Asa cum scriam in articolul la care faci referire, aratandu-ne planurile unii altora, combinand mai multe sisteme si alegand ce ni se potriveste, vom reusi sa organizam mai bine gradina si ne vom face viata mai usoara!

Anonim spunea...

Inventaru la seminte l-am facut, mai e un pic si ne apucam de rasaduri, ne mai dezmortim dupa gerul care l-am avut.Am facut si planul gradinii pe hartie si acum lucrez la distribuirea plantelor si rotatia lor.

cristina spunea...

:)) astept faza 2, ca la mine faza 1 e mult mai simpla: anul asta unde pun rosiile, fasolea si loboda? aici, aici si aici. Restul e tacere, ca-si gasesc parca singure loc printre astea trei cu care am ramas pe inventar, daca se gaseste cate un morcov sa mai apara pe lista, sau vreo mazare. Ceapa si usturoiul s-au grabit din toamna sa-si ocupe loc, asa ca nu le mai port de grija.
Cat despre capitolul flori si arbusti si pomi si capsuni, aici e durere mare.

Anonim spunea...

Doamne,parca as fi eu,cand imi fac planuri de primavara.....credeam ca luat-o pe... aratura....ca sa zic asa....Esti o scumpa!Sa ai o seara minunata,.....
Astept continuarea.....
Geta Selescu

Simona Fusaru spunea...

@Gabriela - o sa pun si poze, intai sa le fac.

@Anonim - acum e vremea planurilor.

@cristina - la bonsai te-ai gandit? :)

@Geta - pai... chiar suntem pe aratura, nu? :)

4me

stats

:-D