Like?:)

miercuri, 24 august 2016

Avem un sol lutos, ce facem cu el?

Cum îl recunoaștem? Ud fiind, lucește și se modelează ca-n copilărie, când făceam ceșcuțe și le uitam în cuptorul aragazului, spre disperarea mamei. Când e uscat, crapă, ca-ntr-un film comunist, face crevase ce par a ajunge la chinezi. Pământul e acoperit de patlagină, păpădie, pălămidă? Așa, multe-multe? Felicitări, ești posesorul unui teren argilos. (De obicei pe el cresc și ştir, urzici și mătrăgună, că de obicei solul lutos are și azot; și are şi ceva calcar, că de-aia crește volbura fericită.)
Deci, e lutos. Ce facem cu el? Încercăm să-l folosim, că, de, de-aia ne-am luat pământ.
Îl transformăm în ceea ce ne dorim. Literatura de specialitate spune că trebuie să-l îmbunătățim constant, nisip, mraniță, rumeguș, bălegar de mulți ani, una, alta. Merge, dar trebuie refăcută operațiunea an de an, o eternitate, plus că e musai anual o arătură/săpătură adâncă, plus o amestecare responsabilă. Deci mulțumesc frumos, nu.
Îl acceptăm așa cum e el. Adică plin de nutrienți, care reține apă (dacă nu e-n pantă trebuie drenat), eventual ușor spre alcalin. Plantăm vie, trandafiri, pomi, arbuști, lor le place solul lutos; nu afini, rododendroni, hortensii, că-s plante acidofile și se supără. Doar că la plantare trebuie făcute gropi responsabile, rădăcinile plantelor trebuie mocirlite bine și pământul scos ar trebui ușor ameliorat înainte să-l punem la loc. Dar nu-i musai. În anii ce urmează, mulci generos la rădăcina plantelor. De la 15 cm în sus. Și fără săpări.
Ce legume putem cultiva cu spor? Varză, conopidă, salată şi rudele lor, ierburi aromatice, mazăre, bob, fasole şi alte neamuri de-ale lor, dovleci&comp. Roşii, vinete, ardei – se face o gropiţă când se plantează răsadul şi apoi mult mulci; şi canale de inundare.
Flori fericite pe teren lutos: echinaceea, căldăruşa, aster şi tufănici, suculente de tot felul, in decorativ, heuchera, coada şoricelului.
Ce să ne abținem să cultivăm? Orice bulb pe care n-avem chef să-l scoatem periodic. Cartofi (merg bine doar în cultură în fân); țelină de rădăcină; și nimic ce se dezvoltă sub pământ. Punem oareșce morcovi, păstârnac, ceapă, usturoi, că ar fi culmea ca și-n miez de vară să le cumpărăm din piață, dar pământul trebuie drăgălit înainte măcar cu ceva nisip. (Pont – culturile în straturi înălțate, cu pământ bun – se iau brazde de pământ dintr-o lizieră, în iunie, inainte să înflorească plantele și se depozitează una peste cealaltă - iarbă pe iarbă – afară, de preferință să nu plouă pe ele. În primăvară devin pământ fain. Compost, cenușă, nisip – nici ele nu strică.) Nu facem asta, recolta va fi kilograme boabe la hectar, că terenul lutos se comportă pentru rădăcinile plantelor ca un corset. Metalic.
Şi la pământul argilos, rotirea culturilor e esențială, cu cel puţin un an de răgaz, în care semănăm facelia, muştar, coriandru, fenicul, anason, pelin, gălbenele. Semănarea se face cumplit de des, în primăvară, să sugrume şi flora spontană.
Tot pentru afânarea şi îmbunătăţirea solului sunt recomandate culturile de siderate: secara, ovăzul, muștarul, floarea-soarelui etc. Se seamănă pe final de august-început de septembrie (după strângerea unei părți a recoltei), se lasă să crească până-n primul ger, apoi se cosesc și se lasă pe pământ peste iarnă.
Buruienile nu trebuie distruse total, ci doar ţinute sub control pentru a limita competiţia pe resurse. Pământul nu trebuie să fie la negru deloc, dacă nu-l acoperim noi cu ce ne trebuie o va face natura cu ce vrea ea.
Dacă e ud, nu e indicat să călcăm pe solul lutos: se asigură patinoar la domiciliu și-n plus îl ajutăm să se facă brusc cărămidă – aici cel mai eficienți sunt câinii, de preferință cei de talie mare și dacă se poate adolescent-agitați.
Ce spune specialistul despre tipuri de sol: http://www.cartiagricole.ro/tip-sol-gradina/ .

27 de comentarii:

silavaracald spunea...

Avem și noi, într-un colț de grădină. Cresc de minune acolo menta și levănțica. Nici viței de vie nu pare să-i meargă rău.

EmaPirciu spunea...

Bun, deci avem sol lutos, plin de volbura. Ma gandeam eu ca e ceva in neregula. Oricum, rosiilor pare sa le placa la nebunie. Pot sa-mi incerc norocul cu 3-4 gogosari anul viitor? Vecinii au ardei frumosi; eu am pus seminte de doua ori, dar nu am vazut fir de ardei. Ma gandesc ca gogosarul ma va iubi mai mult.

simf spunea...

@Ema - da, categoric poti. ardeii sunt mai pretiosi, asa, si au rata de germinare mult mai mica decat rosiile. incepe sa pui seminte de la final de februarie - pentru rasaduri, i ncasa -, in mai multe etape, si n-ai cum sa nu reusesti.
uite ce-as pune eu in locul tau: capia dolce italiano, ardei gras ASTI RED si evident peperoncino.

Mihaela T. spunea...

Simona, mulumesc frumos pentru informatii! Si eu sunt fericita posesoare de pamant lutos. :)

simf spunea...

@Mihaela - cu drag. Facem un club al celor cu pamant lutos?:)

simf spunea...

@Mihaela - cu drag. Facem un club al celor cu pamant lutos?:)

Mihaela T. spunea...

Daaa, io vreau. :)

Anonim spunea...

în literatura de specialitate e o diferență f. mare între sol lutos și argilos. practic în funcție de textură avem argilă > lut > nisip (în ordine descrescătoare a "greutății"). solul lutos e în medie cel mai bun pt agricultura. de asemenea, apropo de plantele acidofile: în general solul argilos tinde sa fie mai acid decît celelalte.

simf spunea...

@Anonim - expunerea e la modul general, fara detalii, ca punct de plecare. am dat link la final tocmai pentru documentare. nu stiu care iti este nivelul de informare, dar eu m-as fi bucurat sa-mi spuna cineva la inceput la ce sa ma astept. (cum se amelioreaza terenul, ce inseamna prezenta unei plante din flora sponana, cum se afla aciditatea)

EmaPirciu spunea...

Asti red - trecut pe lista. Capia - inca mai cercetez problema. Nimic iute, insa, ca se lasa cu arsuri si medicamente.
Un vecin imi ofera seminte de bame pentru anul viitor. Unde o sa le pun pe toate nu stiu. Anul asta am facut trei schite si tot am modificat modificarea ca sa intre toate plantele. Noroc ca avem o iarna intreaga sa facem desene.

simf spunea...

@Ema - am incercat sa cultiv bame si mazare, ca randament sunt mult sub fasole, nu mai incerc. gandeste in perspectiva, fie cu rotatia culturilor pe parcele (daca ai suficient spatiu), fie cu rotatia anuala - in fiecare an alta grupa de plante. schitele si planificarile sunt esentiale, facute si refacute intreaga iarna. ca oricum la plantare nu le respecta nimeni :)

Unknown spunea...

Si eu sunt posesorul unui sol lutos și vă rog să mă sfătuiți în legătură cu soiurile de pomi fruciferi și arbuști care s-ar preta!
Mulțumesc anticipat!

Unknown spunea...

Buna ziua! Tot posesor de sol lutos intr-o regiune de deal! Doresc un sfat în alegerea și plantarea unor pomi fructiferi! Mulțumesc anticipat!

simf spunea...

@Leonard - la pomi, conteaza mai mult conditiile pedoclimatice si aciditatea eventual. Ca e solul lutos, se mulceste in primii ani. Ar fi mai accesibil sa discutam via facebook. Sau mail.

simf spunea...

@Leonard - la pomi, conteaza mai mult conditiile pedoclimatice si aciditatea eventual. Ca e solul lutos, se mulceste in primii ani. Ar fi mai accesibil sa discutam via facebook. Sau mail.

Unknown spunea...

Poi se pare ca ne costa sfaturile daca nu apar decat in privat...vreau si eu sfaturi. Detin argila si vreau copaci si legume...

simf spunea...

@Unknown - zona climatica? Altitudine? Padure? Panza freatica? Orientare nord-sud? Aciditatea solului? Sunt multe variabile asa ca e de discutat, nu exista reteta universala.

simf spunea...

@Unknown - zona climatica? Altitudine? Padure? Panza freatica? Orientare nord-sud? Aciditatea solului? Sunt multe variabile asa ca e de discutat, nu exista reteta universala.

Unknown spunea...

Multumesc!

Marian spunea...

Buna ziua!eu detin un teren cu sol mlastinos,nu lutos.ce specii lemnoase as putea planta?ma intereseaza sa scot si ceva profit de pe urma lor.

simf spunea...

@Marian - nu ma pricep la terenuri mlastinoase, dar am citit ca profit se poate obtine din salcia energetica, si ca lemn de foc, si butasi inradacinati. Tot in sol umed cresc bine irisii, canna (inmultite si comercializate).

dan spunea...

Ce gazon ar merge pe pamant lutos?

simf spunea...

@dan - gazonul merge foarte bine pe terenul lutos, am avut gazon universal de la agrosel. am renuntat la el ca cerea mult timp la intretinere, musai erbicidare, scarificare, irigare. si l-am inlocuit cu trifoi alb pitic.

Asaasa spunea...

Schimba fondul, nu se poate citi. Pacat

simf spunea...

@Assaaaa - asa voi face, mersic pentru atentionare.

Unknown spunea...

Multumim frumos! Avem un sol lutos, plin de pir enorm. Bineinteles ca l-am sapat adanc, un an de ziel l-am si plantat partial, rezultate ok, dar pirul e de mult, de zeci de ani.

Am sa ierbicidez desi sincer i-am smuls si radacinile dupa sapatura adanca de toamna cu rizomi cu tot. Am luat si trifoi alb, am inteles ca e ok, doar ca sper sa nu se extina si in jumatea de gradina unde sunt legume..nu e exclus.

Terenul e in panta foarte foarte abrupta..marea parte am pus doar pomi, vie ,arbusti, si nici ca mia pun alteva. E extrem de greu de lucrat, nu se baga nici excavatorul. O sa caut idei despre cum sa terasez partea de sus a gradinii, poate ma puteti ajuta!

simf spunea...

Trifoiul alb nu e periculos daca migreaza, se smulge usor. Antipir: floarea soarelui, pamant acoperit cu folie/carton, un an intreg. Terasarea e o inginerie care ma depaseste. :)

:-D