Like?:)

miercuri, 25 ianuarie 2017

Empiric, despre focul în soba de teracotă

* E mai eficient când pun lemne multe odată, deschid mai rar uşa sobei, scade riscul de intrare a fumului, se face mai mult jar.
* Cu cât scade temperatura afară, cu atât creşte cantitatea de lemne necesară. Etalonul pe care l-am luat sunt -7 până la -10 grade. Cu fiecare grad sub -10, e necesar cam încă un kg de lemne în plus şi creşte timpul de încălzire a sobei cu 30 de minute (încă o tură de lemne pe fiecare grad minus, uşiţa de la cenuşar închisă). De obicei, uşiţa de la cenuşar o închidem când temperatura din cameră trebuie doar conservată, nu mai trebuie crescută.
* Focul în sobă - şi implicit încălzirea sobei - trebuie să dureze de la două ore în sus; uzual folosim o lădiţă de fructe (neagră) cu lemne pe seară, băgând lemne din 30 în 30 de minute.
* Folosim brad pentru aprins, lemne de esenţă tare mărunţite pentru prima fază a focului, apoi din ce în ce mai mari, la final adăugăm lemne verzi. 
Am experimentat şi alternative:
* Peleţii sunt ok în soba metalică, o încing repede, ard spectaculos, dar în soba de teracotă mi se par ineficienţi, nu încălzesc cahlele, doar sporesc cantitatea de jar rapid, în caz de nevoie. E nevoie de oareşce tehnică la pus peleţii astfel încât să nici nu cadă prin grilaj în cenuşar, nici să nu sufoce jarul existent (soluţie de leneş - peleţi într-o pungă de hârtie pusă pe jarul viu deja existent). Cam scot fum, plus că scot oareşce sunete ca de explozie, sunete care uneori îmi plac. La sobele noastre de teracotă nu le putem asigura peleţilor condiţiile necesare ca să fie eficienţi: tirajul de aer - cred că ceva aer suplimentar pe laterale ar fi ok -, suportul în care să-i punem, plus că sunt dificil de manipulat. Un arzător special de peleţi (sau un coş) pus în soba de teracotă cred c-ar fi bun. Dacă nu avem grijă mare, arderea e incompletă, apare (la lemnele de lângă peleţi) piroliza şi inevitabil gazele de piroliză.
* Brichetele de rumeguş au nevoie de mult aer ca să înceapă să ardă cu flacără (apoi se scade tirajul de aer) şi îşi măresc volumul după ce se aprind. Lasă foarte puţină cenuşă, cred că 10% în comparaţie cu lemnul. Îmi plac mai mult brichetele tip RUF, paralelipipedice, aproape nu au miros, se aşază bine şi ard uşor mai greu, dar încălzesc mai bine sobele noastre. Merg bine şi brichetele cilindrice, de 1 kg: în soba metalică ridică imediat temperatura, în cele de teracotă, în timp - mai bine de o oră. În planul pe termen lung, vreau să încerc cărbuni şi cocs în sobe, eventual şi brichete din paie. Ţinem legătura.

Am mai scris despre cum se face focul în sobă aici.

Succint

* Când e frig, casa e decorată în mod special, şurubelniţă electrică, drujbă albastră şi ulei aferent în bibliotecă, suflantă cu aer cald în bucătărie, suport de rufe şi lăzi cu lemne în extindere.
* Frigul aduce noi distracţii în areal: dezgheaţă apa câinilor, rupe ţurţurii, sparge gheaţa de pe alei, ai grijă la brazi, scutură trandafirii.
* Câinuţele fac ce ştiu ele mai bine: strică; muşamaua mesei din chioşc, piticii de grădină (Clebsiela nu mai e), rafia-prelată a domnului meu. Urma intră duios pe terasă şi fură mai o mânuşă, mai un portofel, ce găseşte şi ea pe-acolo, mănâncă hrana pisicilor, descântă coşul de gunoi sau găleata de biodegradabile. 
* Anul acesta nu pot nici măcar să sper la o înzăpezire; chiar dacă beciul e mobilat cu diverse, chiar dacă avem făină, drojdie, mălai, paste şi alte minuni pe stoc, asfaltul până la poartă şi deszăpezirea promptă fac drumul practicabil mereu. Sau... să sper la zăpadă de trei metri şi cazemate kilometri?
* N-am atacat semințele încă, nici planuri de plantare n-am făcut; așa sper că voi fi mai puțin ispitită să nu respect planurile riguros și pertinent întocmite.

vineri, 20 ianuarie 2017

Ce are ea şi nu au ei?

Senioarele din viaţa mea

Dna S. îmi zice dragă S. şi îi e drag să mă pupe, numai că eu nu prea stau. E elegantă şi ştie cu un zbenghi să lumineze orice ţinută, se joacă în culori şi texturi, iubește pălăriile, merge drept, privind mereu înainte. Spiritul îi e mult mai tânăr ca trupul, vitalitatea-i te duce cu gândul la vârste mai fragede (până la urmă vârsta e doar un număr) şi crede că chipul Domnului e necunoscut, trebuie să-l pictăm noi în minte. Respectă inteligenţa şi instruirea, eficienţa şi buna gestionare a timpului, lucrează cu program, iubeşte animalele şi copii, dar societatea n-o prea atrage. 
Dna C. îmi spune doamnă şi mă face să mă ruşinez; are vârsta mamei mele, scrie poveşti şi face din nimic peisaje luminoase, e un fin observator şi depozitar al memoriei neamului. Îmi trimite cărţi poştale şi felicitări clasice prin poştă, e caldă, luminoasă, sensibilă,  dar nu ezită să taie diagonal lumea. Iubeşte câinii şi copiii, verdele ascendent şi cireşii înfloriţi, literatura și frumosul în toate formele lui artistice, viaţa şi lumea.
Dna V. e mereu zâmbitoare; nu știu de ce îi sunt atât de dragă, mă sună regulat, doar să afle dacă sunt bine și vine uneori să-mi aducă un nimic, de obicei cafea sau fructe. Nu se teme să încerce ceva nou niciodată, conduce orice mașină, traversează Europa, citește din greu, nu-şi scrie cărţile având grijă de ale altora. E prea generoasă cu oamenii, protectoare cu toţi cei dragi, împarte cu bucurie, e selectivă şi, cu toate că niciodată nu are timp, îl inventează. 
Despre seniorii din viaţa mea am scis aici şi aici.

joi, 19 ianuarie 2017

Bucurie la superlativ

Ce-și face omul cu mâna lui. Muştar

Ca să nu mai răspund individual, pun pe blog rețeta de muștar făcut în casă. Atenție, crează dependență. După două ture de muștar personal, niciunul din comerț nu mai are gust.

- 8 linguri mari cu boabe de muştar alb
- 2 foi de dafin
- 3 cuişoare
- o steluţă de anason
- o linguriţă de chimen
- 80 ml de vin alb - de preferinţă sec
- 80 ml oţet - eu folosesc de Topoloveni
- 50 ml apă
- o linguriţă rasă de sare
- o linguriţă de miere - de rapiţă merge cel mai bine
- un vârf de cuţit de scortişoară rasă
- un vârf de cuţit de nucşoară măcinată

Muştarul, foile de dafin, cuişoarele, anasonul şi chimenul se pun în apă rece cam un sfert de oră, se spală, se schimbă iarăşi apa, se scurg în strecurătoare, apoi se pun într-un recipient, de preferinţă din sticlă. Se adaugă restul de ingrediente, se amestecă, apoi se lasă o zi - două în vasul acoperit.
Se scot foile de dafin, cuişoarele, anasonul și se amestecă/toacă bine cu blenderul, până obţinem consistenţa dorită (putem adăuga apă sau ulei, dacă vrem să fie mai moale sau mai cremos). În funcţie de preferinţe, se mai pot adăuga: miere, cardamom, hrean, ardei iute, curry, boabe de muştar hidratate etc.
Ies două borcănele de 250 gr. Nu vă speriaţi că pare prea iute, în câteva zile se domoleşte. Ţinut la frigider, muştarul rezistă peste trei luni.

miercuri, 18 ianuarie 2017

Toate culorile negre sunt frumoase! :)

Jinx, mâța mea sucită

Mi! Așa sună Jinx dimineața, de obicei la 5,30, uneori și mai devreme. Mi! Dacă nu-l băgăm în seamnă, se urcă pe noi, ne toarce, ne dezmiardă câte o vezică plină, mai bagă o mustață în nările cui apucă, mai dinţuie un lob de ureche, iar la final frământă, cu cele două labe din față, carotida cea mai la înde-labă.  
Mi! Și privește spre partea de sus a frigiderului. Așa cere Jinx bețe de recompensă; dacă vrea crănțănele, merge sub chiuveta din bucătărie și așteaptă; vrea conservă - ne arată locul unde e hrana pentru pisici. Dacă se aude cuptorul cu microunde, clar numai pentru el funcționează. 
Jinx doarme pe sobe și-n cadă, sub molid și în cuibarele găinilor, în lucerna de deasupra atelierului și pe acoperișul magaziei, tot locuri construite special pentru el.  Când mă invită în dormitor, merge în fața mea, așteaptă să-i deschid fiecare ușă, să intru și eu, apoi îmi arată drumul spre somn. Nu vrea singur, vrea cu mine.
Jinx mă provoacă; vine, îmi aplică două-trei labe pe picior (fără gheare), apoi urcă trei-patru trepte către etaj și așteaptă să întind mâna către el; îmi dințuie responsabil deget cu deget, apoi aleargă pe la parter, așteptând să-i spun: Pisica! Prinde pisica! Când sunt cu lighenul de rufe ude în brațe, mergând să le întind, mi se face brățară, mereu la piciorul drept - e modul lui de-a mă ajuta.
Jinx mă ameninţă cu laba, mă scuipă, mă face să-l alerg; nu stă să-l iau în braţe decât rar, fuge, se ascunde şi, când îl prind, mă muşcă. Când îi arăt mâna ca o gheară (ghearaaa!), dă urechile pe spate şi mă atacă; dacă nu am mânuşi, mă muşcă domol şi mă ameninţă că mă zgârie; dacă am mânuşi, înfige ghearele cu elan şi-mi aplică efectul de cangur.
Jinx îmi aduce jucării să ne jucăm împreună, mă invită la tunelul portocaliu și, dacă nu vreau, se răzbună: dărâmă sfera de malahit, îmi fură guma de la sudokul din baie,  se-apucă să muște dintr-un cotor de carte,  dă jos toate rufele de pe suportul de uscare, îmi pune bile din sticlă în bocanci. Și de fiecare dată mă privește în ochi, să fie sigur că văd ce face.
Jinx e de fapt un tigru, știu eu, e plin de dungi negre pe fond negru, e un sărman câine  prizonier într-un trup de pisică, e un zeu care acceptă cu mărinimie să-l slujim şi ne tolerează în arealul lui. 
Jinx e mâța mea sucită care, conform opiniilor unora, îmi seamănă ca stil.



marți, 17 ianuarie 2017

Dare de seamă la mijloc de ianuarie

Ianuarie e trecut deja de jumătate și mă întreb cum a zburat; am recuperat din restanțele la treburi domestice, în week-end am reușit să înfrâng rufele nespălate, am strâns decorurile de Crăciun, mai clar, am refăcut acasă-ul. Ca bonus, am bătut covoarele pe zăpadă, fapt care a asigurat în casă miros de vacanță de iarnă cu portocale și rufe-carton pe suportul de uscare. 
Domnul meu s-a distrat cu tăiat lemne, cu spart gheața de pe aleile betonate, cu amenajat niște carne la tigaie - ca pretext pentru un sos cu iaurt și castraveți murați care l-a ispitit major - și el mai știe ce-a făcut, că nu ne-am întâlnit decât ocazional, pe terasă, la o țigară.
Pe moșie e liniște, găinile sunt crunt de grase și ouă din când în gând, pisicile sunt leneșe, Jinx scoate sunete belicoase în confruntarea cu motanul portocaliu, musafir din vecini. Câinii dorm doi câte doi în aceeași cușcă, alb cu alb, negru cu negru, mă mir cum reușesc Hades și Pepsi să stea în căsuța de 0,25 mp a lui Hades sau cum oile de Zăvod și Urma au loc amândoi în cușca de un metru pătrat a lui Zăvod (în toate căsuțele e pus strat generos de paie).
N-am avut nămeți ca-n alte locuri din țară, a nins frumos și așezat, spre 25 cm de zăpadă - n-am făcut poze din lipsă de timp sau de chef -, n-am văzut copii la sanie - asfaltat fiind drumul, mașinile circulă fără probleme și s-a dus minune de derdeluș -, n-am avut probleme.
Ziua creşte uşor, experimentăm bricheți și peleți - bricheții (sau brichetele, cum o fi corect) RUF sunt faini, cei ecowood au efect întarziat - îs buni de pus în foc pe post de lemn ultim -, peleții miros a chimicale, chiar dacă scrie pe ei că-s eco.
Ianuarie.

luni, 16 ianuarie 2017

Stop-cadre în iarnă

* Dinspre curtea păsărilor, prin zăpada virgină trece drept, ca o antenă GSM, o coadă neagră-noapte; la capătul cozii, Jinx scoate capul din zăpadă când și când, scrutează traiectoria și apoi iar se cufundă în zăpadă, doar coada rămânând din el.
* Mă uit la firele de electricitate şi-mi vine să le pun cheia sol şi note muzicale - în loc de cabluri pe cer, portative.
* Pe zăpada curată, se joacă doi câini negri cu o mâță alburie între ei. Câine negru, mâță alburie, câine negru - ca un biscuit Oreo.
* Scârțâit de zăpadă înghețată sub tălpi, poteci cu lopata roșie,  alb totul și frig, rațe pe barajul aproape înghețat, flori la ferestre.
* Mă plimb prin curte cu un țurțure în mână, din când în când topesc un strop din el cu buzele și-mi place senzația de arsură. În casă, suflu pe geamul cu flori de gheață, apoi șterg cu mâna și ochiul curățat e plin de zăpada grădinii. 
În sat, iarna e exclusiv albă. 

vineri, 13 ianuarie 2017

Restanţe III. Crăciun în Mioveni





Scurt, despre ultima vreme

Finalul lui 2016 a trecut ca o iluzie, n-am avut vreme de nimic ce nu ținea strict de supraviețuire, a noastră, a celor dragi, a dihăniilor din dotare. Totul făcut pe repede înainte, nici gând de odihna mult dorită, ceva pregătiri de sărbători, copilul nr. 1 acasă. N-am împodobit brazii din curte - i-ar fi chinuit câinuţele încercând să le ia decorurile, lăsăm pe anul viitor, când le va mai creşte minte şi lor -, doar casa şi urme fine prin chioşc şi pe-afară; de Crăciun am fost la bunici, apoi am mers să vedem luminițe în Pitești, în Mioveni. 
Răgaz am avut pe 26 și 27 decembrie. În rest, drumuri la spital, treburi acasă, de revelion câinuțele s-au speriat tare de la artificii, e prima dată când văd așa ceva, Hades s-a retras cuminte în căsuța lui, Zăvod a certat toate zgomotele, iar mâțele au dormit fără griji, înșirate în casă. 
Apoi noul an sub auspicii nu tocmai bune, toți patru acasă, după mai bine de patru ani, patru periuțe de dinți în baie - același model, culori diferite -, patru geci în cuierul din bibliotecă, portocale-n dormitor și ciocolată-n bibliotecă, un fel de retrăire a lui atunci, acasă, de care parcă nu ne despărțisem vreodată. 
Ianuarie cu zăpadă și frig, cu vânt sufocant și articulații mârâinde, mâini și picioare ușor degerate, mânuşi prinse de clanţe, nări lipite de ger şi temperaturi de -17 grade. Primul ianuarie cu o  stranie senzație să poți pleca/veni cu mașina acasă de fiecare dată, chiar dacă pe jos e zăpadă (drumul e deja curăţat la ora 6,30, cu material antiderapant împrăştiat). 
E greu, viața revine la normal, doar că normalul actual are alte coordonate și nu e ușor să ne adaptăm lor.
Vedea-vom cum va fi în continuare.

:-D