Like?:)

marți, 22 februarie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (97). Sistem anti-câine la poartă

După amiază de sâmbătă. Vede Miruna poarta de la drum deschisă larg, face inventarul – da, sunt toţi trei câinii în curte. Mda, probabil Răzvan n-a închis bine zăvorul când s-a întors de la cumpărături.
Duminică de dimineaţă. Mă trezesc, iau ceaşca de cafea şi fac ritualicul tur prin zonă. Poarta către drum – larg deschisă, băieţii – toţi în curte. Merg, o închid şi apoi mă pun pe supraveghere. Peste vreo jumătate de oră îl văd pe Castor cum, delicat, împinge zăvorul cu botul… Măi ce dihănii deştepte avem, deschid uşi, porţi… Eu m-am amuzat, dar nu se poate spune acelaşi lucru şi despre domnul meu, care a început să caute variante de siguranţă, care mai de care mai elaborate, pentru ca, în final, să opteze pentru una simplă şi eficientă: a pus pe poartă un foraibăr aflat „pe stoc” (bune sunt şi stocurile astea). În primă fază câinii au fost nedumeriţi că nu mai pot ieşi la plimbare când aveau chef, cum tocmai se învăţaseră, apoi s-au resemnat. Nu de-ajuns însă cât să nu încerce măcar din când în când să vadă dacă nu cumva minunea cu deschisul porţii se repetă.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Hahaha, ce catei destepti , au gasit ei o varianta sa deschida poarta.Cat de greu v a fost sa va obisnuiti la casa, ne gandim si noi sa alegem casa pe pamant dar suntem fosrte nehotarati...

vic spunea...

las ca invata ei altceva, poate sapa pe sub gard, poate chiar rup gardul.

simf spunea...

@Darias - nu ne-a fost greu, pentru ca toate erau noi si ne nauceau:). cand iti va veni vremea sa mergi la casa pe pamant vei sti, nu-ti fa griji.

@vic - nu le da idei:)

:-D