Like?:)

luni, 28 octombrie 2013

Despre foste tangenţe

Trei prietene am avut din copilărie; una îmi e aproape – fizic vorbind –, dar mutarea noastră din oraş şi cariera ei ne fac să ne vedem rar, dar bine, vorbim de parcă ne-am despărţit acum o zi. Cea de-a doua e departe, ne auzim, ne vedem la câţiva ani, o simt într-un fel aproape, în alt fel departe – sunt mai bine de 15 ani de când ne desparte distanţa şi vieţile noastre au evoluat aproape paralel. Cu cea de-a treia am răcit relaţia brusc – când mi-a fost clar că, de ani de zile, doar eu lupt pentru acea prietenie.
Lângă ele, mai era B., o fată din vecini (de la bloc), care avea un statut mai special pentru mine, cu care am crescut; suflet mare, viaţă grea şi tumultuoasă, fată corectă şi devotată. Ne cunoaştem de vreo 30 de ani, nu avem mai nimic în comun şi am fost conştiente amândouă de acest lucru când ne-am re-apropiat după o pauză de ani (vieţi paralele); în ultimii 20 îi sunt consilier Tu cum crezi că..., o ascult, o ajut, o susţin, o încurajez (ce-i drept, are o viaţă grea, nedreaptă, strâmbă şi nu stă în puterea ei s-o schimbe), poţi, sigur poţi; trece şi asta, ai mai trecut tu prin chestii mai grele; fac consiliere cu ea fix când are chef, indiferent dacă e zi sau noapte, am/n-am timp/chef. Până să plecăm din oraş, ne vedeam destul de des; n-avem preferinţe comune, cerc de amici, preocupări, sfere de interes, dar aveam o adolescenţă parţial comună. De când ne-am mutat, o singură dată ne-a călcat pragul (adusă şi dusă cu maşina de domnul meu); am invitat-o de multe ori – că n-are timp, că n-are bani. 4 ani. Aşa o fi.
Ea mă sună de obicei (închide, că te sun eu); îmi spune ce-a mai făcut, cu ce s-a mai confruntat – de obicei, chestii neplăcute – vai, săraca, prin ce trece. De fapt, o singură dată îmi amintesc să-mi fi împărtăşit o bucurie: când şi-a schimbat jobul, radical, în bine. Sunt mândră de tine, B.!
Mă sună joi seară, uşor dezinhibată, să-mi spună ceva de-o pisică. Apoi vorbim de job, de copiii. Îmi pare rău, B., că l-am supărat pe fiul tău spunându-i că întâi trebuie să se ajute el, apoi să aştepte să-l ajute ceilalţi. (Fiul ei mă sunase să-mi ceară ajutorul unde numai el se putea ajuta, discuţie pe care o mai avusesem şi în urmă cu un an, dar atunci îi expusesem şi nişte perspective – el n-a făcut nimic să schimbe situaţia.)
Tu superi pe prea multă lume, că prea spui lucrurilor pe nume! ... Păi şi dacă greşeşte omul de ce trebuie să-i spui tu asta? ... Ei, lasă, că dacă nu erai cu R. (domnul meu) nimic nu reuşeai!
Iniţial am crezut că vorbim pe două canale diferite, oricum ce-mi spunea nu se lega de discuţia noastră. Măi, sunt eu nebună, interpretez aiurea. Pun întrebări ajutătoare. Cer confirmări. Şi-mi vin. Cu ciudă-n glas, cu răutate.
Măi să fie! Apoi:
-Vezi, asta-mi place mie la tine, că tu nu mă judeci!
Era pe amurgite, lumina scădea rapid, iar mie mi se limpezea privirea. Bunătate? Devotament? Nope, manta de vreme rea. Ca un film derulat pe rapid, îmi apar în faţă problemele ei, cu care m-a împovărat ani de zile, frustrările, revoltele, nemulţumirile, dac-aş fi avut eu viaţa ta... Toate cu minus. Plusuri? Nu, n-am găsit.
- Mă duc să-mi iau ţigări şi te sun după.
I-am spus doar să nu se sperie dacă n-o să-i răspund. N-a mai sunat.

Am plecat amândouă, de când ne-am cunoscut, pe coordonate socio-economice sensibil egale. Am ajuns fiecare dintre noi unde am ajuns, vieţile fiindu-ne, până de curând, tangente. Dar doar până de curând.

8 comentarii:

Irina spunea...

In ultimul caz imi suna un pic a aer de victima, statut cu care unii se identifica pana la infinit, "vai saracul/saraca de mine". Nu vreau sa judec, si eu am fost in postura asta, pana mi-am dat seama ca se poate si altfel si ca se poate privi viata un pic mai bine, indiferent prin ce ai trecut in viata (chiar daca circumstantele raman practic aceleasi). Dar na... sunt unele situatii dramatice cu adevarat, poate gresesc tragand concluzii.

Eu in genul de situatii cum e ultima de care ai scris, ma retrag fara nici o urma de remuscare.

La fel m-am retras si din prieteniile neconstructive, in care doar eu ma agitam...

Saptamana frumoasa, Simona!

Scutaru spunea...

Sunt și din astea, în viață. Și eu am „defectul” de a empatiza cu anumite persoane. Am făcut și eu consiliere - am și primit. În ambele sensuri, unele sfaturi inspirate, altele mai puțin, poate. Însă, aparte de asta, norocul ți-l mai faci și singur. Sau măcar îl ajuți. Te poți plânge de un ghinion teribil, de un meteorit picat pe casă, dar nu de situația financiară precară dacă stai cu mânile-n sân. Nu de o relație dezastruoasă pe care n-o curmi la vreme. Nu de o boală pe care ai fi putut-o evita.

simf spunea...

@Irina - nici nu trebuie sa ma retrag, e de-ajuns sa nu mai fac nimic. si zau n-am remuscari. si tie o saptamana luminoasa!

Aimée spunea...

Asta mi.aminteste de toate relatiile mele de prietenie, unele de care doar eu am tras, pana cand am renuntat, altele care s.au pastrat din inertie si unele care intr.adevar se pot numi prietenii.

O persoana mi.a spus la un moment dat, cand eu am contactat.o,pt ca nu mai daduse de mult un semn, ca e tare bine cand te cauta oamenii.Atunci am renuntat si eu.

Alta data, intreband pe cineva de sanatate, tot dupa mult timp, am primit ca raspuns "Am dori sa nu ne mai deranjezi! (x si y)" si atunci iar am renuntat.

Inca mi.e greu sa inteleg astfel de atitudini, dar daca e musai, cu placere. Noi sa fim sanatosi!

simf spunea...

@Scutaru - structural, un nu-s tocmai empatica (ba as zice ca-s pragmatica, cel putin in relatiile cu oamenii adulti), cu atat mai mult ma mir de mine.

@Crengu - tare pacatoasa inertia... si da, noi sa fim sanatosi :)

Corina spunea...

Si mie imi sunt "dragi tare" persoanele care doar se plang si se plang si atat. Ma laudam si eu cu prietene de-o viata si am crezut ca asa vor mai ramane. mai ales cand viata mi-a triat prietenii cand am pierdut tot. Dar am constata mai tarziu ca au fost doar inertii... Mutarea mea la tara dar mai ales perseverenta de a ramane si lipsa nevoii mele de a adera grupuri care se considera "inalta societate" au pus capat unor prietenii de-o viata... Doar pentru ca nu am mai vrut sa fac nimic... Si surprinzator e ca nu le simtlipsa.
O saptamana frumoasa sa ai!

simf spunea...

@Corina - constat ca si la noi e la fel, s-au triat bine amici, cunoscuti, e complicat sa vina la noi doar pentru noi, inainte era simplu: trecand prin piata, mai puneau de-o vizita. inainte eram zona de tranzit, acum, cand suntem cap de linie - scop in sine, as zice - vin mult mai putini. dar buni :) si zau de nu-i bine cu mai multa liniste.

Unknown spunea...

Alina Badic la emisiunea 360 de grade de pe B1 are o vorba la sfirsitul emisunii: "Priveste viata detasindu-te de ea".
Eu sunt numai 50% de acord cu ea, dar in anumite situatii se potriveste de minune... :)

:-D