Like?:)

vineri, 16 ianuarie 2015

Ce-am mai făcut

* Am început anul cu zăpadă şi maşină prin vecini, a venit apoi gerul, sub -17,8 gr n-am văzut, dar niciodată n-am mai simţit frigul aşa plenar: frig în oase și mâini ca din sticlă, picioare reci, nas roșu, uşoare degerături, cantitatea zilnică de lemne crescută cu 50-60% - nu mai vreau, mulţumesc, iar primele 10 gr diurne le-am sărbătorit cu stat în hanorac, în plin soare.
* Ca noutate, în astă iarnă a trecut, pentru prima dată, plugul de zăpadă prin fața porţii noastre, fapt demn de toată aprecierea, dar inutil din perspective auto: nici tractorul n-a putut urca, drumul a fost fie pod de gheaţă, fie mlaştină parşivă – săpăturile din toamnă au scos țevile prin care erau captate izvoare (şi le treceau strada), aşa că acum apa iese unde şi cum vrea ea, de preferință în mijlocul drumului.
* Au venit zimbrii cu lemne de salcâm deja sparte – viitorul sună cald și decorativ (coaja de salcâm va deveni mulci frumos pentru trandafiri). Lemnele au fost puse temporar pe folie, Zăvod a citit folia, ne-a ajutat, domnul meu a cărat lemnele cu roaba, eu le-am făcut puzzle 3D - prilej de febră musculară -, iar curtea a fost (și este) bine-mersi plină de noroi.

Niciun comentariu:

:-D