Like?:)

marți, 13 ianuarie 2015

Ce fac animăluțele

* Găinile s-au găsit să ouă fix în zilele cu cu multe grade sub zero, prilej cu care am constatat ce-nseamnă să crape ouăle de ger. Iepurii există.
* Maşa e, mai nou, alpinista de serviciu; a îmbrăcat domnul meu un stâlp metalic din extindere cu sfoară, spre bucuria nebunei; urcă pe el în viteză, sare de sus sau coboară rapid, scuipă orice pisică e în preajmă şi-o ia de la capăt. Uneori, se opreşte sus, se roteşte şi de-acolo supraveghează tot; alteori îşi ascute ghearele şi minute în şir rămâne întinsă, cu ghearele înfipte, ca o natură statică.
* Igor și Frida sunt grași, Jinx doarme el știe pe unde și vine bicolor, negru/praf, Hades face băi de soare, Castor e surd ca o gheată și face pe prostul ca să-i prindă bine.
* Zăvod acumulează informaţie la greu, mai nou a învăţat cum să rupă gardurile; în primă fază, am presupus că i-a fost zgândărit instinctul de proprietate de către muncitorii primăriei ce cărau pe drum pubele (ne-au cadorisit şi pe noi cu una, au trecut-o peste gard, lângă poartă), aşa că a ros o scândură de la gardul de lângă chioșc ca să poată ajunge cât mai aproape (a intrat băiatul în grădină să-i certe aplicat de la o distanță cât mai mică). A prins domnul meu temporar în zona respectivă un capac din scânduri şi a doua zi musiu Zăvod rupsese gardul în altă parte, intrase în chioşc, făcuse ravagii, dărâmase, furase, distrusese. L-am legat ca represalii; pe seară l-am convins-o/constrâns pe domnul meu să-i dea drumul, erau prognozate -15 grade, urmând să-l legăm iarăşi dimineaţa – nu s-a putut, cuşca era mobilată cu Castor, care n-a vrut nici ademenit să plece de-acolo. Cine are noroc are...

9 comentarii:

cristina spunea...

considerati-va fericiti ca v-a dat primaria pubele! noua nici acum nu ne-au adus-o pe cea promisa in 2010, promisiune reiterata an de an, la plata contractului de salubritate. :)))

zavod, zavod ... cred ca se plictiseste baiatul, ii trebuie un serviciu :)

masha? o zurlie, asa a fost de mica, nu? pomii nu mai erau buni?

simf spunea...

@cristina - ne-au dat pubele, dar nu vin sa le ridice de la poarta, presupun ca vor sa le ducem la drumul principal. daca am avea vreo turma de oi in preajma, zau de nu i-as gasi job lui zavod, asa, 4-8 ore pe zi. masha e default zurlie, apreciaza orice pom, dar cred ca simtea nevoia sa aiba ceva de cocotat-viteza si-n casa. :)

ciumafaiul de toamna spunea...

Da' cate-o mama de BATAIE nu -i administrati facatorului de prostii???Ca vad ca el tot solicita si voi nu pricepeti sau nu va pricepeti...Tre' sa intelegeti ca atunci cand se cere.....Dus la locul cu pricina-unde-a savarsit fapta de rusine- si aplicata fara delicateturi.Daca nu si nu ,atunci:- LANTUL!!ca-i sfant![ziceam si eu]

simf spunea...

@ciumafai... - ce sa-l bat, e de-ajuns sa-l intreb ce-a facut si dispare! e speriat de mine ca de bombe, in conditiile in care nu eu il pedepsesc, leg etc.

Ana Maria spunea...

Ehei... dar Zavod e destul de mare ca sa mai faca astfel de prostii... Voi ii dati oase (de vita) sa roada? Asa ii mai trece timpul si il si solicita oarecum... Zic si eu...
Rocky nu face astfel de traznai. Adica, acum, pe langa ce citesc de Zavod, el e chiar cuminte. Bine, vom vedea la vara cu florile pentru care facuse si el o pasiune, dar nu (prea) mai roade nimic...

simf spunea...

@Ana-Maria - ii luam si oase, are mingi si jucarii, tot nu-i ajung. am tot sperat ca se potoleste crescand, neee, parca face mai rau. nu-i primul caine pe care-l crestem, dar ne cam pune capac.

Mihaela T. spunea...

Si eu am patit la fel cu ciobanescul german (Jim) pe care l-am avut pana aseara, cand ne-am luat ramas bun de la noi. :(
In tristetea si durerea pe care o am acum, ma gandeam ca as mai vrea sa faca o trasnaie chiar daca, de obicei, aveam discutii aprinse cu sotul meu vreo trei zile. Da' sa fie in viata. Au personalitate puternica. Pe care, din pacate, nu o putem corecta prea mult sau atat cat ne dorim. Si voi chiar sunteti printre posesorii de animale care chiar se ocupa de ele cu simt de raspundere si multa multa dragoste. Of, nu mai pot sa scriu. :(

simf spunea...

@Mihaela - priveste in urma cu drag, gandeste-te la cata dragoste v-a oferit, la cat de norocosi ati fost sa-l aveti.
ufff, e greu...

Mihaela T. spunea...

Multumesc Simona pentru sustinere si vorbele frumoase. Asta incerc si eu sa fac, dar astazi nu pot. Va trebui sa mai treaca ceva timp.
Acum vad ca la comentariul anterior am scris aiurea, dar am vazut ca ai inteles ce-am vrut sa spun.

:-D