Like?:)

joi, 8 februarie 2018

Stop-cadre cu pisici

În extindere, Igor stă în fața ușiței de pisici și privește atent întunericul de afară; ridică o labă, împinge ușița un pic, se retrage timid și sunetul magnetului prinzând ușița îl sperie; de pe stâlpul îmbrăcat cu sfoară, Frida îl privește întrebător.
Mașa doarme în chiuveta de la baie. Gârrr – și-ntinde o labă spre mine. O las în pace, mă spăl pe mâini în cadă, mă întorc să mă șterg; Mașa urcă pe etajeră, trece pe bazinul wc-ului, ajunge pe glaful geamului și de-acolo urmărește interesată goana lui Jinx pe acoperișul acareturilor.
Pe platforma pisicilor de pe terasă, Frida își vânează coada; o prinde o dată, de două ori, apoi încearcă să agațe cu laba obiectele agățate în cuierul de sub platformă. Nu reușește, așa că urcă în viteză în podul bucătăriei – întâlnire de gradul III cu Igor, care o scuipă ca apucatul.
Jinx urăște ușița și face de așa natură încât să-mi arate asta: mă mârâie amenințător, fuge, urcă la etaj; dar, dacă eu ies, iese și băiatul pe ușiță, ca nu cumva să uit că lui îi e foame de ceva special și nu are chef să mai aștepte. Intru în casă, nu-l las să vină cu mine, intră și el pe ușiță, fix în fața Mașei, care medita dacă să iasă sau nu. Două pisici arcuite omegă, scuipându-se reciproc.
Ies să fac inventarul periodic în grădină; Igor și Frida îmi merg în cale alternând, ca nu cumva să mă supăr pe unul singur. Se aleargă, se tăvălesc reciproc, îmi taie drumul; îi cert, pleacă. Mă întorc, închid poarta și un zgomot mă face să ridic privirea: în soarele filtrat, două pisici colorate înfloresc simultan într-un măr Florina.
În bibliotecă, două fotolii negre, fiecare prevăzut cu o pisică; între ele, o masă de cafea și, pe masă, geanta mea cea nouă - două pisici negre mestecând sincron și simetric cusăturile genții din piele neagră.

3 comentarii:

cristina spunea...

Au stricat geanta???

simf spunea...

@cristina - nu, doar i-au fragezit cusaturile :)

Claudia Mihaela spunea...

Finalul e..."apoteotic" 🙃 Poate scoti o modă: genți finisate de pisici. 😉
Aşa fumos povesteşti că în fața ochilor mi se derulează un film.
Tare faină atmosfera. 😘

:-D